Un mediu pentru vizualizarea unor fotografii inedite.
Un cercetător pasionat al istoriei Bisericii Ortodoxe Române în veacul al XX-lea, D-l Adrian Nicolae Petcu, a colecţionat o impresionantă arhivă fotografică, însumând peste 3000 de imagini inedite, majoritatea găsite în arhive inaccesibile publicului larg.
Saitul Fototeca Ortodoxiei Româneşti, dezvoltat pentru Patriarhia Română, trebuia să facă accesibilă publicului larg colecţia de imagini. Acest lucru s-a reuşit printr-o organizare tematică, dar şi printr-o codificare cronologică, plus una pe baza unui set de cuvinte cheie.
Sub aspectul designului, s-a intenţionat crearea unui mediu de vizualizare adecvat, centrat pe imaginea propriu-zisă, în care „rama” să fie cât mai puţin vizibilă.
Saitul permite şi interacţiunea cu vizitatorii, care pot să ofere informaţii despre imaginile neidentificate ori să trimită alte fotografii cu valoare istorică.