Când îţi faci un sait nou, te aştepţi ca acesta să schimbe pozitiv modul în care este percepută afacerea/instituţia/activitatea pe care trebuie să o susţină. Când nu se întâmplă aşa, cea mai la îndemână concluzie e că nu a meritat cheltuiala. În realitate, în aceste cazuri, a fost vorba doar de o alegere greşită a dezvoltatorului. Iată principalele dezamăgiri pe care le aduce un sait nou slab şi cum se explică ele:
Înfăţişare banală
Noul tău sait arată complet banal, nu se remarcă prin absolut nimic. La început te-ai bucurat că ai intrat în rândul lumii virtuale, dar apoi ai văzut cum concurenţa se prezintă mai bine, mai elegant, mai creativ.
Explicaţia: noul tău sait e un produs ordinar, de serie. Nu s-a depus niciun efort pentru a prelungi creativ specificul activităţii tale, pe web.
Remediul: Epectasys dezvoltă saituri unice, cu design original, care se fac imediat remarcate.
Tehnologie învechită
Dacă noul tău sait este o vechitură tehnică, nimic n-ai folosit.
Explicaţie: tu poate nu îţi dai seama şi te bucuri că circuli pe autostrăzile web-ului. Dar dacă ai şti că vehiculul tău e o rablă, care nu doar că se mişcă greu, dar chiar discreditează afacerea pe care o reprezintă, cum te-ai simţi?
Remediul: Toate saiturile dezvoltate de Epectasys sunt dotate cu cele mai noi tehnologii web. De aceea, saiturile dezvoltate de noi par tot mai bune, de aceea motoarele de căutare le iubesc şi le propun la căutare chiar înaintea saiturilor cu vechime ori care oferă cantităţi mai mari de conţinut.
Imaginile neatractive
Imaginile din saitul tău nu spun mare lucru sau, mai rău, sunt copiate de pe net şi le mai poţi găsi pe gâteva zeci de saituri.
Explicaţia: dezvoltatorul nu şi-a bătut capul să-ţi explice de ce e important să ai în saitul tău imagini fabuloase.
Remediul: Epectasys insistă întotdeaua asupra importanţei imaginilor de calitate şi explică ce înseamnă asta, de la caz la caz. În plus, prin serviciul propriu de fotografie, Epectasys creează imaginile impecabile pentru saiturile pe care le dezvoltă.
Texte de slabă calitate
Dacă eşti sincer cu tine, recunoşti că textele din saitul tău sunt foarte slabe şi te duc cu gândul la nişte compuneri mediocre de gimnaziu.
Explicaţia: tu nu te pricepi la aşa ceva, iar dezvoltatorul nici nu a citit textele tale şi a pus în noul sait exact ce i-ai trimis. Nu a făcut asta deoarece consideră că nici nu e treaba lui, nici nu înţelege despre ce e vorba şi nici nu-l interesează. Trebuia, totuşi, să-ţi spună că ar fi bine să apelezi la un profesionist.
Remediul: Dacă îţi va scrie Epectasys textele de prezentare din noul tău sait, la final vei putea spune doar că exact la asta te gândeai şi tu.
Trafic foarte slab
Dezamăgirea cea mai mare: au trecut deja câteva luni de la lansare, iar traficul pe noul tău sait este foarte redus sau aproape inexistent.
Explicaţia: un sait nou nu aduce obligatoriu mai mulţi vizitatori.
Remediul: Un sait de succes e o reţetă complexă. Epectasys îţi va spune exact ce trebuie să faci şi cât durează până vei ajunge unde îţi doreşti, eventual în faţa concurenţei.
Răspuns slab pe Facebook
Nimeni nu pare interesat de cei spui pe pagina ta de Facebook.
Explicaţia: Facebook e o unealtă de promovare excepţională, dar ca în cazul oricărei unelte, rezultatul e diferit dacă e folosită de o maimuţă ori de un maestru. De pildă, un flaut poate fi, în acelaşi timp, o măciucă barocă sau instrumentul prin care un virtuoz farmecă o sală de concert.
Remediul: Epectasys te ajută să-ţi înţelegi audienţa şi te învaţă cum să te prezinţi în cea mai atractivă manieră cu putinţă.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular