Romică a ajuns, printr-o conjunctură, administratorul unui sait pe care nu el l-a gândit și dezvoltat, dar e hotărât să dovedească tuturor că poate face mult mai mult decât cei dinainte. Concret, și-a pus în minte să urce saitul pe culmi uluitoare de trafic.

Neavând alte idei, Romică începe să posteze maniacal pe Facebook lincuri din saitul său. Cu sutele pe săptămână!

A văzut el, pe pagina personală, că fac aşa saiturile de ştiri şi s-a gândit că sigur merge şi la el.

Nu şi-a pus problema că ceea ce postează pe Facebook e conținut de slabă calitate, pe care el însuși nu dă două parale. Și-a pus speranța că cei cărora se adresează sunt mai proşti ca el şi lor le va plăcea. În definitiv, el le dă mult, ca ei să aibă de unde alege.

Desigur, nu are suficient conţinut nou de postat, motiv pentru care începe să repete postările, gândindu-se că poate unii fani nu le-au văzut prima dată ori că Facebook le va afişa a doua oară altor oameni decât le-a afişat la prima postare.

Se uită însă în rapoartele de trafic ale saitului şi remarcă, cu stupoare, că după o perioadă de creştere, vizitele din Facebook au scăzut dramatic.

Se gândeşte că trebuie să lărgească baza de audienţă şi începe să cotizeze la Facebook, cumpărând fani şi mai multe afişări ale postărilor, chiar dacă ştie că saitul său e al unui non-profit, pentru care dă prost de tot să cumperi trafic. Genul lui de sait ar trebui să crească organic, oferind un conținut valoros, muncit, nu copiat de te miri pe unde și pe care apoi îl împingi cu bani sub ochii oamenilor.

După ce s-au mai adunat alte câteva mii de fani, începe iarăşi să posteze articolele vechi, ca să se „bucure” şi noii veniţi de ele.

Începe să compună cartoane cu „ziceri” de tipul Poptămaş şi îşi pune mare nădejde în ele! Încă mai persistă în el iluzia că asemenea platitudini mai au azi capacitate de viralizare.

Aruncă o privire şi în rapoartele pe care le oferă Facebook. Îl săgeată prin cap când vede ce rată mare de unlike are. Când mai vede că el, cu 250 de postări pe săptămână, are engagement mai mic decât o pagină cu număr similar de fani şi cu numai 20-30 de postări pe săptămână, îl apucă disperarea.

Analizează din nou rapoartele de trafic şi, colac peste pupăză, pe lângă traficul în cădere liberă, vede şi o înrăutăţire a calităţii traficului rămas: rată de respingere în creştere, fidelizare a publicului în scădere, timpul de şedere în sait se reduce etc.

Îşi dă seama că majorarea ratei de respingere aduce după sine şi scăderea creditului pe care Google îl acordă saitului său, Google considerând, pe bună dreptate, că oferta de conţinut este puţin apreciată de utilizatori. Şi asta duce la o moarte lentă dar sigură a traficului organic, fără speranţă de înviere.

Unde a greşit Romică

Utilizatorii de Facebook sunt mulţi, e adevărat, dar nu şi proşti! Exploatarea iresponsabilă a resursei pe care Facebook o pune la dispoziţia proprietarilor de saituri e ca şi cum un ţăran nu s-ar mulţumi numai cu laptele vacii sale, ci ar începe să-i sugă şi sângele.

Saitul care „beneficiază” de o asemenea strategie este mort şi îngropat, fiind distruse ambele surse valoroase de trafic: Facebook şi Google. Facebook, pentru că fanii valoroşi, dispuşi să consume moderat ceea ce Romică voia să le ofere i-au dat deja unlike şi, probabil, s-au abonat în altă parte, la o sursă de conţinut similară, mai de bun simț. Cei care au rămas sunt balast ori, pur şi simplu, ignoră când văd ceva de pe pagina lui Romică. În plus, Google i-a pus lui Romică etichetă de furnizor agasant de conţinut de calitate slabă şi de asta chiar că va scapă greu.

Se dovedeşte, încă o dată, că moderaţia e bună în toate şi că până şi Facebook devine otrăvitor, consumat în exces. Romică a vrut să dovedească ceva, însă a dovedit numai nesăbuinţă.